Proprietățile uleiului de argan
Uleiul de argan (Argania Spinosa) este obținut din sâmburii mici ai fructelor gălbui de argan. Metoda tradițională de producție presupune o prelucrare manuală și este complexă. Concret, după 10 ore de muncă, din aproximativ 100 de kilograme de fructe, se extrag doar 1.000 de mililitri de ulei roșu-auriu-gălbui. În prezent, există și fabrici în care producția uleiului se bazează pe presarea la rece, cu ajutorul preselor mecanice și al filtrelor. Această metodă contribuie la obținerea uleiului în condiții de igienă mai bune, iar produsul final poate fi păstrat 12 luni, fără să-și piardă din proprietăți, față de câteva luni, cum se întâmplă în cazul în care este fabricat după metode tradiționale.
Uleiul de argan este comercializat sub două forme: dacă sâmburii sunt prăjiți înainte de presare, uleiul are un miros tipic de nuci. Uleiul folosit pentru îngrijirea pielii este presat fără ca sâmburii să fie prăjiți înainte și, prin urmare, are un miros și un gust ceva mai puțin intense. Uleiul de argan conține, în mare parte, ulei oleic (aproximativ 45-48%) și acid linoleic (31-35%). Totodată, este recunoscut pentru conținutul ridicat de antioxidanți și fitochimicale. Totuși, proporțiile pot să varieze, în funcție de modul în care este prelucrat uleiul.
Superingredientele din uleiul de argan