Cum îți faci singură unghiile cu gel, pas cu pas
Fără îndoială, unghiile făcute cu gel arată spectaculos, datorită finisajului glossy. Însă, pentru un aspect perfect, ar trebui să mergi la salon o dată la trei sau patru săptămâni. Din păcate, toate astea înseamnă un buget ridicat. Soluția? Să-ți faci manichiura cu gel singură, complet relaxată, chiar la tine acasă. Ai nevoie doar de un pic de timp și echipament de bază. Instrucțiunile noastre pas cu pas te vor ajuta să-ți stilizezi chiar tu unghiile, folosind gelul.
PE SCURT: FĂ-ȚI PROPRIILE UNGHII CU GEL ACASĂ
- Lacurile de unghii cu gel sau lacurile de unghii UV nu sunt doar mai durabile, ci și mai dure și mai rezistente decât lacurile de unghii normale.
- Cu ajutorul unor seturi speciale, puteți crea și acasă unghii cu gel, la fel ca la un salon de manichiură.
- Dacă doriți să vă prelungiți unghiile, puteți aplica tips-uri înainte de a aplica oja de gel.
- Fie că este vorba de sclipici, pietre sau modele îndrăznete de unghii - puteți înfrumuseța unghiile cu gel după bunul plac.
Ce sunt unghiile cu gel - manichiură ca la salon
Investește o oră și apoi plimbă-te încoace și-ncolo pentru trei săptămâni, cu unghii frumoase, robuste și foarte bine îngrijite: avantajele unghiilor făcute cu gel sunt evidente. Dar ce înseamnă, de fapt, manichiura făcută cu gel? Totul pornește de la gelul special, acrilic, pe care îl aplici pe unghiile naturale, în două straturi. Spre deosebire de oja normală, nu există dungi sau denivelări - suprafața unghiilor este perfect netedă și strălucește de la sine. Apoi, gelul trebuie să se întărească sub o lampă UV sau LED. Acest proces durează de la 2 până la 3 minute pentru fiecare strat aplicat; cu o lampă LED e nevoie chiar și de numai 15 până la 60 de secunde.
Unghiile făcute cu gel sunt mai rezistente decât cele colorate cu ojă normală și mai au și alt avantaj. De exemplu, datorită sclipiciului, stickerelor, pietrelor și diverselor efecte vizuale, poți să creezi un design după cum îți dorește inima. De la unghii stilizate subtil, în stil French, la culorile în degrade ale designului ombre și până la nuanțele reflectorizante, există geluri de unghii pentru toate gusturile.
Vrei să-ți faci manichiura singură, dar nu ai încă echipamentul necesar? Un set starter este folositor, dacă nu vrei să cumperi produsele individual și nici să nu cheltui foarte mult. Un astfel de set Do-It-Yourself constă, în general, dintr-un uscător de ojă, câteva lacuri/oje în culori care se pot combina armonios și unele ustensile precum pile, bețișoare din lemn de trandafir, dischete din bumbac și un buffer pentru unghii. Ai grijă la calitatea produselor, așa încât să te poți bucura de un astfel de set cât mai mult timp.
Instrucțiuni DIY pentru unghii făcute cu gel
- Durata: o oră;
- Potrivit pentru unghii: subțiri, casante și normale;
- Dificultate: medie.
Cum îți faci singură unghiile cu gel - lista de cumpărături
Pentru a realiza o manichiură cu gel perfectă, ai nevoie de:
- bețișoare din lemn de trandafir sau instrumente pentru îndepărtarea/împingerea cuticulelor;
- pilă de unghii;
- dezinfectanți;
- buffer pentru unghii;
- gel special pentru a fi folosit cu lumină UV sau cu LED;
- dispozitiv de fotopolimerizare UV sau LED;
- dizolvant pentru unghii;
- opțional: lac colorat, sclipici, diverse ornamente.
Lampă cu lumină UV sau cu LED - ce uscător de unghii să alegi
Există două tipuri de lumină pe care dispozitivele pentru uscarea unghiilor le folosesc: lumina UV și cea emisă de LED-uri. Lămpile UV emit lumină pe o suprafață mai largă, ceea ce înseamnă că procesul de uscare va dura mai mult. Cu lumina de la LED-uri, totul este mai rapid și, totodată, cu un consum eficient de energie, doar că astfel de dispozitive sunt mai scumpe.
Cele mai multe geluri sunt compatibile cu ambele tipuri de aparate, dar tot merită să aruncăm o privire mai în detaliu asupra lor. Aceasta pentru că gelurile care se întăresc foarte bine sub lămpile LED se comportă foarte bine și sub efectul luminii UV, dar reciproca nu este întotdeauna valabilă.
Cum îți faci unghiile cu gel - instrucțiuni pas cu pas
- Pregătirea:
- Pregătește-ți unghiile: împinge cuticulele, cu ajutorul unui bețișor din lemn de trandafir, și dă unghiilor o formă; lucrează cu grijă.
- Curăță și degresează suprafața unghiilor. Cea mai bună metodă este să folosești o dischetă din bumbac, înmuiată în dezinfectant.
- Șlefuirea și aplicarea unui primer:
- Șlefuiește suprafața unghiilor cu un buffer, până ce devine mată.
- Îndepărtează praful de la pilitură cu o bucată de material textil sau cu o perie pentru unghii.
- Dacă setul tău DIY conține un gel-primer, aplică-l pe acesta mai întâi, ca bază pentru manichiura ta.
- Aplicarea gelului colorat:
- Aplică primul strat de gel, cu ajutorul pensulei de unghii. Ține mâna dreaptă și nemișcată, pentru a preveni scurgerea gelului.
- Pont: ocupă-te de degetele mari la sfârșit, ca să-ți ușurezi munca.
- Polimerizarea:
- Pune mâinile în dispozitivul de uscare. În funcție de aparat, întărirea gelului va dura între 15 secunde și 3 minute.
- Repetă pașii 3 și 4:
- Șterge așa-numitul „strat de transpirație” de pe unghii, cu ajutorul unei dischete și al unui dezinfectant.
- Aplică un top coat:
- Pentru a-ți proteja manichiura, aplică un strat de top coat.
- Lasă-l să se întărească sub lampa LED sau UV.
- După ce s-a uscat complet, îndepărtează acest strat cu un dezinfectant, pentru un finisaj strălucitor.
- Înfrumusețează:
- Ca ultim pas, poți decora unghiile cu lac colorat, sclipici sau pietre semiprețioase.
- Regula: este permis orice îți place!
- Îngrijire:
- Pentru a menține aspectul fresh al manichiurii, nu face duș, baie în cadă și nu te spăla pe mâini câteva ore după ce ți-ai făcut unghiile.
- De câteva ori pe săptămână, folosește ulei de îngrijire a unghiilor, atât pentru suprafața acestora, cât mai ales pentru cuticule. În felul acesta, vei avea manichiura frumoasă și unghii suple, perfect netede.
Îndepărtarea gelului de unghii - cum funcționează
Gelul poate fi îndepărtat foarte ușor, cu ajutorul unei pile de lustruire. Începe cu o pilă grosieră și continuă cu altele din ce în ce mai fine, dar având grijă să nu deteriorezi, accidental, unghia naturală.
Cu cât te apropii mai mult de unghia naturală, cu atât mai fină ar trebui să fie și pila. După ce ai îndepărtat tot gelul, curăță pilitura cu o perie pentru unghii. La final, îți poți lustrui unghiile cu o pilă netedă, ca să capete strălucire naturală.
Unghii artificiale cu gel sau acrilice - care este diferența?
Dacă vrei să-ți faci singură unghii artificiale, s-ar putea să te întrebi: cu gel sau acrilice? Ambele tipuri de unghii artificiale sunt realizate din acril. Cu toate acestea, unghiile din gel sunt mai moi decât cele din acril. Prin urmare, nu sunt la fel de rezistente/robuste. În schimb, au avantajul de a avea un aspect mai natural.
Dacă vrei să-ți faci singură unghii acrilice, atunci va trebui să amesteci argila de modelare și să o aplici foarte repede. Aceasta, pentru că se întărește extrem de ușor. Este și motivul pentru care unghiile acrilice sunt, în general, realizate de profesioniști.
Cum îți faci unghiile cu gel, fără să folosești lampa UV - este posibil?
Vrei unghii strălucitoare și rezistente, dar nu dorești să investești într-o lampă UV? Este și aceasta o posibilitate. Există oje cu textură de gel, care se usucă ușor la lumina zilei. Poți să le găsești în magazine sub denumirea de „Gel like” sau „Gel shine”.
Rezultatul nu va fi la fel de durabil ca în cazul în care ai folosi o lampă UV sau cu LED, dar vei putea îndepărta lacul mult mai ușor. Pilele obișnuite pentru unghii sunt suficiente, în acest caz.
Fă-ți unghiile cu gel singură, cu ajutorul vârfurilor prefabricate
Ai unghii subțiri, casante sau foarte scurte? Există o soluție chiar și pentru astfel de cazuri: vârfurile artificiale. Acestea sunt unghii subțiri, prefabricate, care îți pot extinde și întări unghia naturală.
Alege extensiile care se potrivesc cel mai bine cu marginile unghiei naturale. Dacă este nevoie, le poți șlefui un pic, cu ajutorul unei pile. Pilește suprafața unghiei naturale cu un buffer, degresează bine cu un dezinfectant și, apoi, lipește unghiile prefabricate cu lipici natural pentru unghii. Odată ce ai fixat extensiile artificiale, poți continua să le dai o formă și să le stilizezi cum dorești, urmând pașii descriși mai sus.
Unghiile franțuzești revin la modă într-o culoare nude naturală, semitransparentă. Aflați de ce aveți nevoie pentru "unghiile franțuzești 2.0" și cum le puteți face cu ușurință chiar dvs. acasă.
CITESTE MAI MULT...Unghiile cu un gradient de culoare, așa-numitele unghii ombre, sunt la modă în acest moment. Aici puteți afla cum puteți crea cu ușurință gradienți de culoare atrăgători pe unghiile dumneavoastră acasă, cu doar câteva instrumente.
CITESTE MAI MULT...Shellac-ul durează deosebit de mult timp pe unghii, dar nu este nici ușor de îndepărtat. Vă vom arăta cum puteți îndepărta cu ușurință Shellac de pe unghii acasă, cu ajutorul câtorva trucuri.
CITESTE MAI MULT...