Tenul gras: întrebări frecvente
Multe produse destinate reducerii excesului de sebum conțin etanol ( denumire INCI: alcool, alcool denaturat). Pe de o parte, utilizarea produselor cu etanol îți oferă pe moment senzația de piele curată și pot, de asemenea, să neutralizeze excesul de ulei. Cu toate acestea, produsele care conțin etanol/alcool ar trebui să fie utilizate în situații excepționale și nu trebuie introduse în rutina zilnică de îngrijire a tenului gras, deoarece pot favoriza intensificarea producției de sebum.
Este recomandat să elimini excesul de sebum printr-o curățare profundă și blândă, să utilizezi în mod regulat peelinguri și substanțe de îngrijire ce reglează producția de sebum, precum: niacinamida, acidul salicilic, alantoina, zinc PCA.
Tenul poate fi uscat sau gras - aceasta este presupunerea comună. Dar, de fapt, pielea poate fi atât uscată, cât și grasă.
Pielea uscată este cauzată de o lipsă de hidratare în zona corneei sau de lipsa legăturilor dintre moleculele de apă. Din cauza hiperactivității glandelor sebacee, tenul gras poate furniza suficiente lipide pentru îngrijirea pielii, dar acestea nu reușesc să perforeze țesutul din zona corneei. Astfel se explică cum pielea poate fi grasă și uscată în același timp.
Folosirea diverselor substanțe alimentare pentru îngrijirea pielii apare adesea ca o recomandare sau un remediu naturist pe care îl poți încerca acasă. Însă, de exemplu, utilizarea oțetului de mere, a sucului de lămâie, a feliilor de castravete sau a iaurtului împotriva pielii grase nu este atât de inofensivă și „naturală” pe cât s-ar crede. Oțetul de mere și sucul de lămâie, în special, sunt iritante, atunci când sunt folosite incorect și nu aduc niciun beneficiu tenului. Iar castraveții și iaurtul sunt alimente, nu produse de îngrijire a pielii.
Prin urmare, dacă vrei să acționezi în beneficiul tenului tău, nu căuta remedii în frigider, ci utilizează produse de îngrijire cu formule adecvate. Astfel, te asiguri că nevoile tenului tău sunt îndeplinite în mod optim.
Despre autoarea Dr. Sarah Schunter:
„Înțelegerea modului în care acționează ingredientele cosmetice reprezintă primul pas pentru o îngrijire eficientă a pielii”, spune Dr. Sarah Schunter. În calitate de doctor biochimist, îi place să elucideze listele de ingrediente ale produselor de îngrijire a pielii: ce conțin și cum funcționează. Convingerea dumneaei este că, odată asimilate informațiile necesare despre ingredientele din produsele de îngrijire, se pot face recomandări personalizate, adecvate fiecărui tip de ten și pentru fiecare afecțiune a pielii.