Cum aplici corect fardul de pleoape, pentru un efect wow
Și tu te străduiești mult, dar la final, machiajul ochilor tăi arată neuniform, ca și când ai avea niște pete pe pleoape? Dacă fardul tău pur și simplu nu vrea să arate așa cum ți-ai imaginat, noi îți venim în ajutor. Îți vom spune cum poți obține, pe viitor, acel look cool pe care ți-l dorești. În felul acesta, vei putea să schimbi total felul în care arăți, creând, în câțiva pași, o varietate mare de accente de culoare, de la cele subtile, până la cele dramatice.
Aplicarea fardului de pleoape - tehnica potrivită, pentru ochi strălucitori
Reușita machiajului ochilor nu se rezumă doar la aplicarea și amestecarea corectă a fardurilor pentru pleoape. Pentru un stil care să atragă toate privirile, ai nevoie de produse potrivite, culori adecvate și de o tehnologie optimă. În continuare, îți dezvăluim cum funcționează toate acestea la un loc.
Pudrat, lichid, strălucitor, mat - poți alege unul dintre următoarele stiluri de aplicare a fardului de pleoape
Fardul potrivit este cel care merge perfect cu nuanța ochilor, dar este și adecvat stilulului pe care vrei să-l abordezi. Cu produsele de make-up special concepute pentru ochi, poți alege o mulțime de culori, consistențe și finisaje - de la ultra-opac și mat, până la delicat și strălucitor. Fardurile clasice sub formă de pudră sunt durabile și disponibile în foarte multe nuanțe.
La fel ca gelurile și fardurile lichide, fardurile pentru pleoape sub formă de cremă sunt practice și ideale pentru aplicarea machiajului.
Dacă vrei să obții un efect special, orientează-te spre fardurile de pleoape sub formă de creion. Acestea îți pun în valoare pleoapele, cu un finisaj metalic strălucitor sau cu unul mat.
Cum aplici fardul de pleoape - pas cu pas
Ca să te asiguri că aplici corect fardul de pleoape, urmează pașii de mai jos:
- Începe întotdeauna cu baza pentru machiajul ochilor, pe care o folosești pe pleoape și pe sprâncene. Primerul tău te va ajuta să aplici fardul mai bine (uniform), îi va conferi acestuia mai multă rezistență și nici nu se va depune atât de ușor în pliul pleoapei.
- Aplică un fard de culoare mai închisă, în semicerc, pe pliul pleoapei, spre colțul ochiului și puțin pe linia genelor.
- Apoi amestecă. Regula de aur care se aplică aici este: tonurile mai închise trebuie să rămână pe pliul pleoapei, în timp ce nuanțele deschise se aplică pe partea mobilă a acesteia.
- Aplică uniform fardul de culoare mai deschisă pe pleoapa mobilă și trece-o puțin în nuanța închisă, astfel încât să creezi o tranziție lină între cele două tonuri.
- Dacă vrei să adaugi un accent de culoare, aplică a treia nuanță pe pliul pleoapei și amestecă, din nou, ușor. Pentru și mai multe accente, aplică al treilea ton pe linia superioară și pe cea inferioară a genelor.
Să recapitulăm:
- Pasul 1 - folosește un primer și pune-ți în valoare linia sprâncenelor. Pune un pic de alb sau o culoare deschisă pe pleoapa mobilă și dedesubtul liniei sprâncenelor.
- Pasul 2 - Creează accente. Aplică o nuanță ușor mai închisă, în semicerc, pe pliul pleoapei, în jurul colțului ochiului și pe linia genelor.
- Pasul 3 - Amestecă cele două culori. Creează, astfel, o tranziție ușoară între tonul mai închis, de pe pliul pleoapei, și nuanța deschisă, de pe partea mobilă a acesteia.
- Pasul 4. Iluminarea. Aplică mai multă culoare deschisă pe partea mobilă a pleoapei și amestecă ușor în zona în care ai făcut tranziția spre nuanța mai închisă, ca să obții un machiaj mai delicat.
- Pasul 5. Creează adâncime. Poți face acest lucru dacă aplici uniform o culoare mai închisă pe pliul pleoapei și pe liniile genelor. În plus, folosește mascara de culoare închisă.
Machiaj smokey pentru seară
Etapele machiajului smokey, de seară, sunt:
- Aplică pe pleoape un fond de ten neutru sau un concealer. Fixează fondul de ten cu pudră. Apoi, evidențiază colțul exterior al pleoapei superioare și liniile genelor, cu ajutorul unui creion dermatograf negru. Trasează linii subțiri.
- Pune-ți în valoare și rădăcinile genelor. Pentru aceasta, folosește un creion dermatograf pentru a trasa o linie închisă pe conturul superior al pleoapei.
- Aplică un fard gri-închis de-a lungul liniei trasate cu creionul dermatograf și spre pliul pleoapei. Amestecă. Poți face acest lucru cu o pensulă mică și ascuțită care are peri naturali.
- Evidențiază pliul pleoapei cu ajutorul unui fard argintiu sub formă de cremă. Amestecă, pentru a crea o tranziție lină spre fardul de culoare gri-închis. De mare ajutor îți va fi o pensulă sintetică.
- Acum este rândul pleoapei inferioare. Folosește o pensulă cu peri naturali, pentru a aplica un fard gri-închis, aproape de linia inferioară a genelor. Apoi, întinde-l ușor cu o perie sintetică.
- În sfârșit, dacă vrei, poți să-ți pui și mai mult în valoare ochii. Trasează, cu ajutorul creionului dermatograf negru, o linie pe conturul pleoapei superioare și inferioare.
Aceste farduri pentru pleoape sunt potrivite culorii ochilor tăi:
Nuanțe pentru ochi căprui
Pune-ți ochii căprui și frumoși în centrul atenției cu nuanțe reci și puternice, așa cum sunt violetul sau culoarea prunei. Totodată, tonurile de turcoaz, kaki sau gri creează un efect impresionant.
Nuanțe pentru ochi verzi
Ca să obții contraste ce îți taie răsuflarea, mizează pe roz și fardurile în culoarea prunei. Pentru un machiaj simplu, griul și maroul se potrivesc perfect cu această nuanță a ochilor.
Nuanțe pentru ochi gri
Pentru ochii gri, ai cea mai mare varietate de culori din care poți alege. Cele mai multe nuanțe merg de minune cu această culoare a ochilor. Fii atentă la tonurile irisului tău. Acestea pot varia de la verde la albastru. În funcție de culoarea dominantă, fardurile pentru ochii verzi sau albaștri sunt cele mai potrivite.
Nuanțe pentru ochi albaștri
Pentru machiajul zilnic, nuanțele de piersică sau trandafirii, precum și cele de bej sau maro sunt prima alegere, când vine vorba despre machiajul ochilor albaștri. La evenimente festive, poți opta pentru tonurile aurii și bronz.